Pot angajatorii sa-si crediteze angajatii?

Imprumutul de bani oferit de catre un angajator unui angajat este o forma de fidelizare a acestuia din urma.

Societatile pot oferi bani imprumut angajatilor sai, atata timp cat aceasta activitate nu se transforma intr-o practica frecventa.

Intr-un fel aceasta practica este o cale de intr-ajutorare a angajatorului pentru angajatul aflat intr-o nevoie. Asta inseamna ca angajatorul nu solicita garantii, ci are la indemana ca mecanism de contrangere la rambursare doar salariul lunar al respectivului angajat.

Conform legislatiei romanesti in vigoare, institutiile care pot acorda imprumuturi sunt: bancile, alte institutii financiare (societati de leasing, Case de Amanet), prestatori de plata ce acorda credite legate de servicii de plata si IFN-urile ce functiioneaza in cadrul legal.

Bazele legale pentru o astfel de creditare

Activitatea de creditare este prevazuta in OUG 88/2006 si legea 93/2009 *cea privitoare la IFN-uri.

In acord cu legea 93/2009, cand se vorbeste de activitati de creditare din cele acordate cu titlu profesional, se are in vedere:

• activitatile sa fie independente,
• exista unor structuri specializate care sa se ocupe de creditare,

Asadar, in conditiile in care creditarea angajatilor de catre angajatori daca nu se deruleaza intr-un mod periodic frecvent prin intermediul unor structuri specializate, iar din ea sa rezulte venituri din dobanzi care sa insemne o pondere din veniturile firmei, ci se desfasoara intampator, limitat, rar, iar veniturile obtinute sunt nesemnificative in raport cu activitatea firmei, nu este o problema sa se acorde astfel de ajutoare materiale salariatilor.

Specialistii recomanda sa existe totusi niste acte de sine statatoare, care sa nu aiba legatura cu cntractul de munca, in care sa se prezinte imprumutul catre salariat, iar documentul sa fie insotit si de o hotarare a AGA.

Pentru ca imprumutul in acest caz nu este considerat a fi un venit salarial, el nu se impoziteaza ca un venit obisnuit (asa cum prevede codul fiscal la articolul 55).

Daca se percepe venituri pentru imprumuturile acordate de angajatori angajatilor, acestea sunt considerate a fi venituri impozabile.

Evident ca este de preferat ca anagajatorul sa faca distinctie clara intre imprumut si salariu si sa nu se impuna rambursarea imprumutului prin deduceri salariale.

Cum se intampla in alte tari?

In alte tari occidentale, imprumutul acordat de catre angajator unui angajat este o practica destul de comuna. In unele tari este si atent regementata aceasta activitate.

Un caz care s-a solutionat in 2019 la CJUE in care un angajat al unei companii franceze care avea un imprumut contractat de la angajatorul sau si-a dat demisia, moment in care compania i-a cerut sa ramburseze imediat imprumtul. CJUE a considerat ca acel angajat trebuie vazut ca un consumator, iar compania ca un profesionist in acordarea creditului, chit ca nu are ca obiect de activitate acordarea de imprumuturi.

Asadar, CJUE recomanda sa se aplice legea consumatorilor la contractele de imprumut ale unui angajator catre angajatii sai.

Astfel, curtea de justitie europeana a stabilit ca aceasta practica de reziliere a contractului de imprumut odata cu demisia nu a fost deloc oportuna, fiind chiar abuziva.

Totusi, angajatorul care a acordat imprumutul a avut initial intentii bune, nu poate sa-l acuze nimeni de intentii oneroase la adresa angajatului.

Cu toate ca compania nu acorda credite, nu este o banca ori o alta institutie financiara, ea trebuie sa se comporte similar cu acestea atunci cand acorda un credit catre anagajatii proprii.

Va fi preluata si in Romania aceasta decizie CJUE?

Cu siguranta vom vedea si in Romania cat de curand aceste efecte ale deciziei CJUE privitoare la imprumuturile angajatorilor catre angajati.

Aceasta decizie ne face sa concluzionam ca atunci cand angajatorul isi asuma o asemenea responsabilitate el trebuie sa verifice eligibilitatea angajatului inainte de a-i acorda creditul, sa-i verifice bonitatea pentru perioada pe care se prevede a se acorda respectivul credit.

Angajatorul trebuie sa-si ia masuri de precautie si de reducere a riscurilor ca orice creditor in aceasta situatie.

Probabil ca ar trebui sa respecte inclusiv valorile gradului de indatoare ca sa se inscrie in linia urmata de creditorii din Romania.

In Romania, o astfel de practica este intrucatva nereglementata, daca nu luam prin excludere diverse pasaje din legi.

Oricum, pentru orice societate care nu are ca obiect de activitate acordarea de credite, imprumuturile catre angajati trebuie sa fie ovazionale, fara sa se urmareasca profituri majore obtinute din dobanzi, ci mai degraba trebuie sa fie vazute ca o practica de fidelizare a angajatilor.

Sunt multe societati care practica astfel de forma de fidelizare a angajatilor. Pe langa imprumuturi, mai exista si alte forma de fidelizare, cum ar fi acordarea de actiuni gratuite, stock option plan ori diverse prime cand firma face un profit mare.